Lidia- Adina Frâncu

şi ciclonul de voroave…

Echidistanță frânată

Tu  lâncezești de la o reacție vulcanică de năzuințe substituente, pentru a o înlătura pe cea mai chinuitoare. Îți iese combinația sub efectul decent al lichidului incolor cu grade, îți atingi scopul prin expunerea civilizată a unui trup plin de forme și mereu înveșmântat în noutate pentru plăcerea ochiului. Piciorul ferm și subțire de pe treaptă, arcada proeminentă datorită sprâncenii săltărețe, cafeniul plumbatic și fix din privire instigă puternic. Surâsul perfid ascunde esența și provoacă insensibilitatea. Nestrămutata certitudine de azi, mânuirea abordărilor venite de oriunde și de nicăieri te proiectează violent în același abis, devenit acum bucuria de a trăi și șansa de a simți pe viu răul și binele.

Conectată prin afecțiune la ei, nu te plafonezi și înaintezi cu  încredere nestrămutată, cel puțin pentru moment, chiar dacă i-ai ostenit considerabil…  Dornici și sinceri te subjugă elegant să cauți idealul pentru a elimina ancorele găunoase, dar nu… Sperăm cu încredere în maxime.

Azi îmbrățișezi aceste gânduri proaspăt așternute, mâine poți fi  mercantilă, visătoare, responsablă, libertină, nonconformistă sau zglobie. Faci cum vrei!

Secerător de fleacuri

Porniri simandicoase

Au secerat angoase…

Un chip ca de mătase,

În dimineţi frumoase,

Aştept să mă ridice

De sub tăioase bice.

Cerşesc doar echilibru,

Nu viaţă-ntr-un calibru!

Acum n-am ce culege

Şi-adopt PRIVIRE rece…

Las copilul să plece,

Neliniştea-mi va trece!

Ultima scrisoare

It chills my soul! And I guess yours too!

Găunos răsărit de primăvară…

Acorduri hăcuitoare de imagini se înalţă falnic din căpşorul meu dezorientat, nepermiţându-i ochiului să pună geană pe geană, iar eu, din nou, am ceva de parastisit…

Există aici, pe pământ, o namilă parazitată de neîncredere ce duhneşte  îngrozitor a anxietate. În zilele ei bune, pocitania, ia forme feminine ale  certitudinii, contururi precise ale prospeţimii şi îmbracă odoarea  ameţitoare a fericirii.

– Ce nu ştii sau nu ai înţeles TU, sculptor de mâna a doua , e că în interiorul ei există o bucată de carne vie care urăşte transformarea şi te vrea să o desăvârşeşti pentru totdeauna.

 -Te strigă neîncetat pentru că îţi simte năduful de plumb din inimă şi ştie ce vrei, în ciuda isteriei de care de cele mai multe ori dă dovadă când o ciopleşti cu dalta magică. Tu renunţi pentru că nu mai poţi, e prea mult; te opreşti şi pleci.

Namila tot namilă rămâne, în aşteptatea unui alt sculptor, pentru că tu CONSIDERABIL TE-AI DISTANŢAT!

US…

…doi fulgi sălbăticuți însiropați în albul curat al beatitudinii. Nedomesticiți și nătângi pășim în existență tachinându-ne, iar liniștea noastră e linșată grațios de impetuozitate, care-i ia locul. Nouă ne place și înălțăm incantați o spirală nebună cu iz de pasiune… Magia  se produce din poțiuni interdependente, care ne aparțin exclusiv. Îmi ești libov, copil nebun…

Da, îmi ești!!!

Nebuna

Oh, iar voi privi la verdele pâlpâitor ce pătrunde pe nesimțite în cameră. Spre deosebire de odinioară,   privirea este  încețoșată și hipnotizată de o gândire ancorată adânc în marea de amintiri. O minte sănătoasă   ar lega-o pe a mea de mâini și de picioare și-ar trimite-o direct la balamuc.  Speranță, eu te-am iubit, dar în secunda doi mi-ai fost dușman, iar în tine, iubire, chiar am sperat… dar ai înșfăcat și m-ai făcut bucățele mici, mici, mici!  Replici tumultoase prinse în rădăcini ucigașe au atacat stabilitatea pe care am căutat-o demențial în coșul de gunoi.

Pe tine, plenitudine, am să te strangulez cu seninătate și am să râd în hohote! Ce-i aia dezamăgire? A, da … Un pa-ra-zit, pe care îl spăl zilnic cu apă și săpun…

Morgana  mi-a pregătit un drum finuț, neted și însorit . Cât de stupid! De fapt, sunt pe arătură, e frig și ninge. Îmi scot pantofii și nu-mi rămâne decât să înaintez desculță în noroiul vieții. Mă scuzi că nu te salut, mă adăpostesc neîntrerupt în vâltoarea amețitoare a reacțiilor umane și nu văd decât cu ochii larg închiși! E ora 1.49 a.m și mă-ntreb: Oare mi-e bine?

Nu.

3

De atât a fost nevoie. A dezlănțuit îndârjire sănătoasă,  magie adâncă și fluturi leșinați din pricina nălucei înăbușite în speranță …

Odată cu un simplu cioc, cioc în geamul ușii, jocul a început. Părea provocator, insipid a fost. Pentru ambalajul existențial, întâmplarea de față este doar înstrăinare fizică;  pentru suflet este un urlet  seismic sfâșietor, materializat în picuri produse de glandele lacrimale. Cutremur puternic, declanșat de neîncredere, timpuri schimbătoare, orgoliu și indiferență. Asta te determină să lupți cu nodul chinuitor din gât și să te gândești la răsăritul unui alt zâmbet la fel de compatibil.

– Suflet, până ce țărâna te va chema, chiar ai timp să cauți cuminte charisma întruchipată!!! Nu cobi, ai timp să bați ușor în geamul altei uși, într-o zi!

P.S. : Nu uita de: avântul pueril și suav, de inimile flecare, nu uita de piciorul de pe accelerație și de tot acest răstimp împreună!

Last hours

A mai trecut un an din viaţa mea, din viaţa noastră. Tu, scump 2011, eşti anul care îmi lasă o amintire unică, cu experienţe pe măsură. Îmi pare sincer rău pentru colectivul unit din Roman-Vodă pe care a trebuit să-l părăsesc. N-am să-l uit niciodată şi dacă mi-aş dori să treacă 10 ani, ar fi doar pentru a ne regăsi toţi împreună. We know, life goes on!

Familia, cea alături de care mi-am petrecut mai toată vara… Nu am fost pleacă mereu hai, hui precum obişnuiam şi mi-a părut bine. Am acţionat în perspectivă;  ştiam că-mi va lipsi pizza mamei, seriozitatea, motivaţia şi glumiţele tatei, precum şi energia incomensurabilă a fraţilor mei.

Printre cercetaşi mi-am petrecut foarte mult timp… A doua mea familie. Ştiu că scriu des despre ei, dar nu mă plictisesc. Oarecum, ştiam că îmi vor lipsi; ştiam că îmi vor lipsi temerarii, întâlnirile săptămânale, zâmbetele , chiar şi năzbâtiile lor.  Mă cuprinde melancolia gândindu-mă la multitudinea de activităţi demarate…

Una din activităţile memorabile este Rojam, jamboreea la care am participat în calitate de voluntar. Nu există o mai mare încântare decât aceea de a fi de ajutor, fără să primeşti ceva în schimb. Satisfacţia este maximă, garantez, acesteia adăugându-i-se considerabil experienţa.

Toamna nu a întârziat să vină, iar în calitate de bobocel CRP-ist declar cu mâna pe inimă: Nu cred că puteam să fac o alegere mai bună! Ştiu că am pierdut un colectiv drag, dar din nou , cu mâna pe inimă o spun: Grupa 4 este formată din studenţi cu suflet senin, conştiincioşi, veseli, îndrăzneţi şi curajoşi! Suntem atât de compatibili. Oh, şi da, viaţa de cămin e awesome, dacă ai noroc şi la colege bune.

A fost un an, în care chiar şi neplăcerile au avut un rost… Să vă povestesc şi de sentimente ceva? Love şi toate alea? Nope, nu-i nevoie, mai aşteptăm!  Poate la anu` ! :))

Aş avea mult mai multe de spus, experienţe de împărtăşit, dar timpul trece şi nu vreau ca noul an să mă prindă scriind…

P.S: Cer iertare tuturor celor care le-am greşit, aşa-i frumos! 😀

AN NOU MINUNAT, DRAGI BLOGGERI!

Cugetări scăldate-n rimă

Chiar de pare-nsufleţită,

De frică e încolţită.

Suflet blând şi înşfăcat

De orgolii torturat…

Măcinat gând de speranţă,

Capătă din nou substanţă…

Îmbrăcaţi-l în uitare,

Nu în ţoale visătoare!!!

Gânduri noi, locuri divine,

Muncă, stres şi stăpânire…

Eşti matur şi nu copil,

Puternic şi nu fragil!

Curaj pentru România

De-a lungul timpului, oamenii s-au format în grupuri, din imposibilitatea de a trăi singuri. De la micile triburi de pe vremea lui Burebista, la cnezate , câmpuri, codri şi ţări, toate au avut nevoie de o anumită organizare, stabilită şi exercitată de o persoană influientă şi curajoasă. Rolul acestor indivizi este de a guverna comunitatea şi de a o proteja. Un exemplu tipic istoricesc îl reprezintă Vlad Ţepeş, prin tehnica trasului în ţeapă, care a cernut ţara de uscături şi influienţe ameninţătoare din exterior. Acest domnitor şi nu numai, a exercitat o activitate politică transparentă, demnă de ordine şi corectă.

Prin analogia între trecut şi prezent, automat se declanşează o discrepanţă între politici. Nu mă refer la tehnici de pedeapsă sau la modalităţi de a impune ordinea, dar în special la faptul că în România de astăzi niciun politician nu-şi doreşte  să guverneze ţara şi să o protejeze. Din contră, cei care stau în fruntea statului şi aparent ne reprezintă, nu servesc intereselor comunităţii, ci intereselor proprii.

Această criză de legitimitate ne determină să fim permanent în tranziţie. Există exemple peste tot în jurul nostru. Din păcate,   privim cu stupoare la spitalele care se închid şi în care multora le este frică să intre, temându-se că nu vor mai ieşi normali sau vii, observăm cât cash primeşte un biet vânzător de chioşc, ne minuăm de faptul că statul nu e în stare să asigure manuale liceenior, iar cazurile tipice pot continua. Ceea ce e alarmant, este faptul că noi stăm şi privim! Mâna de oameni de acolo de sus îşi face treaba pe banii statului, iar sărăcimea majoritară se plânge şi observă îngrozită.

După căderea blocului comunist, de la reprezentanţii Frontulului Salvării Naţionale ce au avut scopuri inovatoare şi în linie cu sistemul politic aşa zis democrat, de azi, ne dăm seama că înaintăm pe  o pantă ce duce spre involuţie. Cine poate schimba ceva şi cum?

Nicolae Iorga, mare istoric şi literat, printre multele scrieri, anticipase tranziţia ce avea să pună stăpânire peste spaţiul românesc, dar această proptitudine şi viziune realistă îi aduce un sfârşit tragic.

În viziunea lui, “ Mulţi au avut aptitudini extraordinare, însă fiindcă nu au avut curaj, ei au trăit ca nişte morţi şi au sfârşit prin a fi îngropaţi în inactivitatea lor.” . Acest lucru îl întâlnim la tot pasul în ziua de astăzi. Atitudinea cheie  care trebuie să-l motiveze pe om să schimbe ceva, este o doză însemnată de curaj. O zicală spune că fiecare ţară are conducătorii care şi-i merită şi e adevărat. Sunt  mulţi cei care au o sumedenie de calităţi, dar care prefară un cuib anonim  ameţit de resemnare. Dacă am avea suficient curaj să ne mobilizăm, fructificând aptitudinile şi nu am pierde timpul, plângându-ne, cu siguranţă am avea de câştigat.

Părinţii şi bunicii noştri speră în noi cei tineri. Trebuie să încercăm să fim schimbarea de care această naţiune are nevoie!

––––––––––––

Una din temele mele pentru Teoria Comunicării

%d blogeri au apreciat asta: